Ma simt prizonier intr-un loc in care nu se intampla mai nimic. Timpul imi este aliat si dusman. Nimic nu ma mai motiveaza, nimic nou : acelasi job de cativa ani, aceleasi teluri care astept candva sa le indeplinesc, incep sa-mi dezvolt tabieturi, simt ca nimic nu ma mai poate surprinde nici placut/nici neplacut (poate ma insel). In era vitezei cred ca alerg prea incet, desi transpir si continui sa alerg parca nu-i suficient, alerg degeaba si mi s-a acrit sa alerg.
Sunt constient ca sunt lucruri si chestii pe care trebuie sa le fac si le fac cu chiu cu vai, in scarba, injurand cu voce tare sau mai incet si prin alte stari de agregare ale sufletului meu. Dar chestiile pe care trebuie sa le fac sunt pe un plan secundar al existentei mele. Chestiile care conteaza pentru mine sunt cele care le fac cu pasiune si ma implic : o echipa de fotbal, o muzica care ma gadila intr-un mod placut la urechi, excursii in care sa vad ceva nou, cineva caruia sa-mi sopteasca ca ma iubeste si eu sa-i raspund: “Si eu”.
*…dar…echipa mea de fotbal e cam varza, dar ramane in sufletul meu si tin cu ei orice ar fi. A inceput campionatul mondial de fotbal si nu prea imi vine sa ma uit. Incep sa cred ca am o problema din acest punct de vedere…:).
* Muzica..ascult mai multe genuri foarte variate. Dar nu mai apare nimic nou de calitate: absolute nici o formatie sau artist care sa ma dea pe spate..Nimic…dar caut: iau tone de muzica ca sa pastrez 2-3 melodii mai interesante.
* Excursii nu se pune problema…planeta se scufunda…No money, alte prioritati Yak
* Cat despre “Acea CINEVA”, sunt constient ca atunci cand planele vor fi aliniate va aparea ca prin magie “Acea CINEVA”. Acum sunt in stare cand mi-as dori sa simt ceva: iluzia iubirii, curtoazie, dezamagire, vise …ceva acolo…dar nu nimic…poate ca timpul nu e potrivit..
Recitind ce am scris mai sus imi dau seama ca s-a strans ceva nimic in viata mea. Sa disper? Nu simt asta si nu fac asta. Dar fiind nimic, lispseste motivatia si pasiunea…si ma ia o stare acuta de lene. Si vreau sa ma bucur de ea acum cand pot: sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu, gandurile mele sa zboare pretutindeni, sa nu-mi pese de nimic si de nimic si sa adorm lenevind. Ceva imi spune ca voi avea momente in viata cand imi voi dori sa lenevesc asa cum lenevesc acum..
In aceasta siesta de lene, am gasit in gandurile mele cum sa-mi fac lenea perfecta. Fugind undeva in natura, sa fie izolat, sa stau intins pe iarba sub umbra unor copaci, sa bata usor un vant si eu doar sa privesc la cer, la norii care se formeaza, sa-mi imaginez cu ce se aseamana fiecare nor, sa beau un vin si sa fumez din cand in cand. Poate sa trag si un pui de somn. Iar seara sa ma uit la stele, sa le ating cu mintea mea si sa le explorez. De abia astept sa fac asta candva…sa evadez intr-un loc in care nu se intampla mai nimic.
